afisha Logo
main logo
main logo
1086

Administrația Trump extinde puterile ICE pentru a reține refugiați legali

Administrația Donald Trump a oferit ofițerilor de imigrație prerogative extinse pentru a-i reține pe refugiații legali care așteaptă un card verde, pentru a se asigura că aceștia sunt „reverificați”, potrivit unui memorandum guvernamental.

Administrația Trump extinde puterile ICE pentru a reține refugiați legaliFoto: digi24.ro

Într-un document datat 18 februarie și depus la o instanță federală, Departamentul de Securitate Internă al SUA precizează că refugiații trebuie să revină în custodia guvernului pentru „inspecție și examinare” la un an după admiterea lor în SUA, scrie Reuters preluată de Agerpres, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„Această cerință de a reține și a inspecta asigură că refugiații sunt reverificați după un an, aliniază verificarea post-admisie cu cea aplicată altor solicitanți și promovează siguranța publică”, precizează un memorandum.

Schimbare față de politica din 2010

Conform legislației americane, refugiații trebuie să solicite statutul de rezident permanent legal la un an de la sosirea în țară. Noua prevedere le permite autorităților de imigrare să îi rețină pe durata procesului de reinspecție. 

Măsura marchează o schimbare față de un memorandum din 2010, care stipula că neobținerea statutului de rezident permanent nu reprezintă un „temei” pentru expulzare și nici un „temei adecvat” pentru detenție. 

Departamentul de Securitate Internă nu a răspuns solicitării de comentarii din partea Reuters în afara programului de lucru.

Critici din partea organizațiilor pentru refugiați

Decizia a atras reacții critice din partea organizațiilor pentru drepturile refugiaților. 

Președintele organizației AfghanEvac, Shawn VanDiver, a descris directiva drept „o inversare iresponsabilă a unei politici îndelungate” și a afirmat că aceasta „încalcă încrederea oamenilor pe care Statele Unite i-au admis legal și le-au promis protecție”. 

La rândul său, HIAS, cunoscută anterior ca Hebrew Immigrant Aid Society, a transmis că „această măsură va provoca daune grave pentru mii de persoane care au fost primite în Statele Unite după ce au fugit de violență și persecutare”.

Creștere a numărului de persoane reținute

Sub administrația Trump, numărul persoanelor deținute de ICE a ajuns la aproximativ 68.000 în această lună, în creștere cu circa 75% față de momentul în care liderul republican a revenit la Casa Albă anul trecut. 

Agenda strictă în materie de imigrație a fost un element central al campaniei care l-a readus pe Donald Trump la putere în 2024.

În ianuarie, judecătorul federal John Tunheim din Minneapolis a blocat temporar o politică a administrației Trump care viza aproximativ 5.600 de refugiați legali din Minnesota aflați în așteptarea cardurilor verzi. Magistratul a apreciat, într-o decizie scrisă, că agenții federali au încălcat probabil mai multe statute prin arestarea unor refugiați pentru a-i supune unui control suplimentar.

digi24.ro
Publicitatea ta poate fi aici