Adevărul despre omul care a scris cele mai interzise cărți din istorie

A fost un incitator intenționat, un autor care a căutat să șocheze și să scandalizeze pentru a atrage atenția asupra laturilor mai puțin flatante ale naturii umane, iar operele sale au fost și încă sunt o provocare pentru orice cititor, obligând la confruntarea cu propriile întrebări despre moralitate, libertate și putere, transmite Știri.md cu referire la descopera.ro.

Marquis de Sade (Marchizul de Sade) născut Donatien-Alphonse-François într-o familie aristocrat, la 2 iunie 1740, este una dintre figurile controversate și complexe din istoria literaturii, un autor asumat care a scandalizat cititorii și criticii cu scrierile despre sexualitate, violență și libertinaj. Câteva dintre operele de referință ale lui Sade sunt Justine, or the misfortunes of virtue (1791), o narațiune care, sumar spus, explorează ideea că virtutea este adesea pedepsită, în timp ce viciul prosperă, o lucrarea considerată extrem de obscenă, care a dus la scandaluri majore.

Un alt roman important al Marchizului de Sade este și Philosophy in the Bedroom (1795), de asemenea o combinație de dialoguri filosofice cu descrieri explicite ale actelor sexuale, Sade folosind discuțiile dintre personaje pentru a critica normele sociale și pentru a promova ideea libertății sexuale. În vreme ce unii consideră că The 120 Days of Sodom (1785) este una dintre cele mai mari realizări ale lui Sade, alții o văd că pe una dintre cele mai controversate lucrări ale autorului, fiind un roman care detaliază o serie de orgii extreme și acte de violență sexuală.

The 120 Days of Sodom a fost scrisă în timp ce Sade era întemnițat în Bastilia, iar manuscrisul a fost pierdut în timpul asaltului Bastiliei. Sade a scris că a „plâns lacrimi de sânge” din cauza pierderii manuscrisului.

De Sade a fost un aristocrat care s-a luptat cu normele sociale și morale ale vremii sale. Un sfidător al autorității, atât a monarhiei, cât și a Bisericii (a criticat vehement religia organizată, în special creștinismul. S-a declarat ateu și a argumentat că religia este o formă de opresiune care limitează libertatea umană). În ceea ce privește autoritatea politică, Sade o vedea ca pe nimic altceva decât o formă de abuz și reprimare, drept urmare, a pledat pentru o libertate individuală absolută, inclusiv în sfera sexualității, pentru că „un individ ar trebui să-și urmeze dorințele fără constrângeri externe”.

Sade a promovat o viziune hedonistă asupra vieții, în care plăcerea era scopul suprem. Dar plăcerea o vedea interconectată cu suferința, spunând că explorarea limitelor dorinței umane este esențială pentru împlinirea personală. În plus, vedea homosexualitatea (pe care a inclus-o în opere ale sale) ca fiind „nici mai mult, nici mai puțin normală” decât heterosexualitatea, o afirmație revoluționară pentru epoca sa.

În timp ce Sade era în viață, cenzorii s-au cutremurat la citirea relatărilor sale despre viol, incest și pedofilie, precum și din cauza asumării ateismul său vitriolic, iar mii de cărți ale lui au fost distruse. În secolul al XIX-lea, Sade a rămas aproape necunoscut, cu excepția unui grup restrâns, printre care Flaubert și Baudelaire, care a găsit copii clandestine ale cărților lui, sau a avut acces la secțiunea interzisă Enfer (Infern) a Bibliotecii Naționale din Paris.

„Influența lui Sade a fost enormă în fiecare sferă a artei moderniste”, declara Laurence des Cars, unul dintre curatorii Musée d’Orsay. „Scopul său a fost să distrugă orice iluzie din jurul sexualității umane, fie ea istorică, morală sau religioasă, ceea ce a inspirat artiștii să privească corpul într-un mod nou”. În arta vizuală, Sade i-a influențat pe Delacroix, Watteau, Degas, Ingres și Picasso. În cinematografie, a inspirat o serie de opere, inclusiv clasicul L’Âge d’Or al lui Dali și Luis Buñuel și Salò al lui Pier Paolo Pasolini.

Sade nu a fost doar un rebel vocal și un autor care incita. Zvâcnirile ideilor și personalității sale au depășit multe limite. Sade a fost un susținător al Revoluției Franceze și a participat activ la evenimentele politice ale epocii, văzând în revoluție o oportunitate de a răsturna vechile structuri sociale și de a promova ideea de libertate individuală, iar opinia lui, că fiecare persoană trebuia să fie responsabilă pentru propriile acțiuni și dorințe, l-a făcut să fie perceput ca un precursor al gândirii individualiste radicale.

A fost omul al cărui nume a inspirat un concept – sadism, plăcerea obținută prin cauzarea suferinței altora.

Scrierile lui de Sade au fost adoptate de mișcarea suprarealistă din secolul XX, care a văzut în el un precursor al libertății totale. Suprarealiștii, precum André Breton și Salvador Dalí, au fost atrași de ideea sa de eliberare sexuală și de provocarea normelor tradiționale.

Deși la început Sade era văzut ca un monstru moral, astăzi mulți îl consideră un simbol al libertății individuale și al provocării normelor sociale. S-a opus pedepsei cu moartea și sistemului judiciar din timpul în care a trăit, considerându-le inumane, și a fost un critic al inegalităților din justiție, evidențiind cum legea favoriza elitele în detrimentul celor săraci, iar pentru scrierile lui erotice, viziunile radicale și acțiunile sfidătoare vizavi de societatea și conducătorii ei, a ajuns o victimă a cenzurii. Lucrările i-au fost deseori interzise, iar el a fost închis. A petrecut aproximativ 30 de ani în închisori și azile, unde a continuat să scrie, transformând detenția în oportunitate creativă.

Viața personală a Marchizului de Sade a fost cel puțin la fel de spectaculoasă și tumultoasă precum interacțiunile și acțiunile sale. S-a căsătorit la 17 mai 1763 cu Renée-Pélagie Cordier de Montreuil, fiica unui magistrat parizian. A fost un mariaj aranjat și forțat de presiunile sociale, o relația marcată de scandaluri și controverse, în special din cauza comportamentului libertin al lui de Sade. Scriitorul a avut numeroase aventuri extraconjugale, iar soția sa a devenit, în anumite momente, complice la faptele lui. Când a fost implicat în scandaluri publice, inclusiv acuzații de sodomie și abuz sexual, ceea ce a dus la arestarea lui de Sade de mai multe ori, Renée-Pélagie l-a ajutat să își plătească victimele pentru a retrage plângerile împotriva lui. A avut relații cu prostituate. A avut și amante, iar una dintre cele mai cunoscute a fost Mademoiselle Beauvoisin, o actriță cu care a avut o legătură deschisă și pe care o considera o parteneră ideală pentru explorările sale sexuale. De asemenea, de-a lungul anilor petrecuți în închisoare, Marchizul de Sade a continuat să aibă relații cu femei, inclusiv cu angajatele din închisoare sau cu vizitatoarele. A avut o relație romantică cu Anne-Prospère, cumnata lui, sora soției sale.

Marquis de Sade, scriitorul care a fost considerat un precursor al gândirii freudiene, explorând teme legate de subconștient și dorințele interzise ale umanității, a murit la 74 de ani, la 2 decembrie 1814, într-un azil din Charenton, aproape de Paris, unde își petrecuse ultimii ani ai vieții.

„(…) Sade era un om licențios, ca Nero, căruia îi plăcea să își facă desfrânarea sângeroasă. (…) Totuși, descoperirea unor scrisori emoționante ale lui către soția sa și copii au arătat o altă latură. A omului decent și sensibil. (…) Iar în zilele noastre, este considerat un mare filosof. Lucrările lui sunt publicate de cea mai prestigioasă editură din Franța, Gallimard. Se țin conferințe despre el la Sorbona. El este subiectul unor teze universitare și este studiat de liceeni în cadrul bacalaureatului.” (Hugues de Sade, unul dintre descendenții lui).