main logo
622

Activitatea vulcanului Fuego din Guatemala s-ar putea intensifica

Institutul Naţional de Seismologie din Guatemala a avertizat vineri că vulcanul Fuego este în continuare activ, iar şuvoaiele de materii piroclastice care se scurg pe versanţii săi s-ar putea intensifica.

Activitatea vulcanului Fuego din Guatemala s-ar putea intensifica

Erupţiile de duminică şi de marţi ale vulcanului Fuego au provocat cel puţin 109 decese, alte 200 de persoane fiind în continuare dispărute, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Operaţiunile de căutare a celor dispăruţi au fost întrerupte joi din cauza riscului ridicat de scurgere a lavei incandescente dar şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Riscul de producere a unor noi explozii se menţine ridicat, iar şuvoaiele de materii incandescente şi gaze vulcanice se pot scurge "în orice moment", se arată într-un comunicat. 

Materiile piroclastice acumulate pe versanţii vulcanului se pot scurge chiar şi în absenţa precipitaţiilor, se precizează în document.

Institutul a indicat că ''sunt generate'' noi erupţii ''şi nu este exclus ca această activitate să continue şi chiar să se intensifice". Locuitorii au fost sfătuiţi să menţină distanţa faţă de zonele aflate în apropierea vulcanului.

Volcan de Fuego, sau Vulcanul de Foc, a erupt duminică aruncând în atmosferă magmă incandescentă şi cenuşă fierbinte şi determinându-i pe locuitori să fugă pentru a se salva. 

O altă erupţie s-a produs marţi, în urma acesteia lava scurgându-se pe versantul sudic al vulcanului cu înălţimea de 3.763 metri, aflat la 35 de km distanţă de capitala ţării.

Un grup de medici din Israel a ajuns joi seara în Guatemala, iar alţi doctori sunt aşteptaţi să sosească din Spania, notează sursa citată. SUA au trimis miercuri un avion militar care a transferat şase copii cu diferite grade de arsuri la spitalul de arşi din Galveston, în Texas.

Fuego este unul dintre cei trei vulcani activi din Guatemala, ţară situată în America Centrală. În 2002 au fost observate primele semne ale intensificării activităţii vulcanului. Fuego a erupt de asemenea în luna mai.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării