Acord de securitate între Ucraina și Bulgaria: Armament comun și coridor energetic
Ucraina și Bulgaria au încheiat un acord de securitate, care pune bazele unei cooperări extinse în domeniul apărării și energiei. Documentul, semnat de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, și premierul bulgar interimar, Andrei Ghiurov, prevede, printre altele, producția comună de armament și crearea unui coridor energetic alternativ.
Foto: IPNUn punct central al acordului este continuarea sprijinului militar oferit de Sofia și lansarea unor proiecte de producție de armament, cu accent pe drone. Pentru facilitarea colaborării, Bulgaria va utiliza programul SAFE, iar centrele de inovare în domeniul apărării vor valorifica experiența de luptă acumulată de Ucraina, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Bulgaria s-a angajat să se alăture programului PURL, pentru consolidarea apărării aeriene ucrainene, și a reafirmat sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE și să participe la reconstrucția postbelică a țării.
În sectorul energetic, documentul prevede dezvoltarea unui coridor cu o capacitate anuală de 10 miliarde de metri cubi de gaze. Potrivit lui Vladimir Zelenski, acesta ar putea deveni funcțional din punct de vedere tehnic până la sfârșitul anului și va fi o alternativă în caz de blocaje din partea unor state europene.
La rândul său, oficialul bulgar a subliniat rolul Ucrainei în asigurarea securității în regiunea Mării Negre și pe flancul estic al NATO, apreciind experiența ucraineană în apărarea infrastructurii critice.
A fost semnat și un protocol privind școala din Bolgrad, menit să asigure continuitatea educației în limba bulgară pentru cea mai mare diasporă istorică a bulgarilor din afara țării.