main logo
15127

Accident grav în România: Un mort și 16 răniți, printre care un moldovean

O persoană a murit și alte 16 au fost rănite într-un accident produs în noaptea de duminică spre luni pe Autostrada Deva-Nădlac. Un microbuz cu 17 persoane a intrat într-un TIR parcat pe banda de urgență.

Accident în România: Un mort și 16 răniți, printre care un moldoveanFoto: captură video

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Potrivit IPJ Arad, microbuzul a intrat într-un TIR parcat pe banda de urgență, pe autostrada A1, la ieșire spre Ungaria.

În microbuzul care avea număr de Cehia se aflau 17 persoane, dintre care 16 din Ucraina și una din Republica Moldova. Printre pasageri se afla și un copil de 8 ani.

O persoană a murit, iar toate celelalte 16 au fost transportate la spital.

Conform ISU Arad, o femeie a fost dusă la UPU Arad în stop cardiorespirator, iar alte două persoane au prezentat traumatisme grave. Restul pasagerilor din microbuz nu aveau răni grave, potrivit ISU Arad.

La locul accidentului, traficul a fost dirijat pe banda a doua.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării