main logo
882

Accident feroviar în Egipt: Cel puţin 32 de morţi şi peste 65 de răniţi

Două trenuri de călători s-au ciocnit în Egipt, la nord de Sohag. Cel puţin 32 de persoane au murit şi peste 65 au fost rănite. Autorităţile sanitare au trimis 36 de ambulanţe la faţa locului.

Cel puțin 32 de morți și peste 65 de răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit  în nordul orașul egiptean Sohag, transmite Știri.md cu referire la alephnews.ro.

Autorităţile sanitare au trimis 36 de ambulanţe la faţa locului, iar victimele sunt transportate la spitalele locale, a declarat ministerul într-un comunicat citat de Al Jazeera.

Imaginile publicate de presa locală înfăţişează vagoane de tren deraiate, deasupra unui canal cu apă.

„Trenurile s-au ciocnit în timp ce mergeau la viteze moderate, ceea ce a dus la distrugerea a două vagoane şi la răsturnarea unui al treilea vagon”, au declarat surse Reuters.

Egiptul are una din cele mai vechi şi mai mari reţele feroviare din Africa de Nord. Astfel de incidente nu sunt o raritate în Egipt.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării