main logo
376

A murit militantul cubanez anticastrist Luis Posada Carriles

Militantul cubanez anticastrist Luis Posada Carriles, fost agent CIA şi participant la debarcarea din Golful Porcilor, în 1961, a decedat miercuri la vârsta de 90 de ani, a anunţat avocatul său Arturo Hernandez, informează AFP.

A murit militantul cubanez anticastrist Luis Posada CarrilesA murit militantul cubanez anticastrist Luis Posada Carriles

Născut în Cuba la 15 februarie 1928, el şi-a exprimat de mai multe ori dorinţa de a-l asasina pe Fidel Castro. Luis Posada Carriles s-a angajat benevol în 1961 pentru a participa la debarcarea din Golful Porcilor, al cărei obiectiv era să răstoarne regimul castrist, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

El a lucrat pentru agenţia de informaţii americană CIA în anii 1960-1970.

Potrivit avocatului său, Carriles suferea de un cancer la gât şi a murit la domiciliul său din Miramar, la nord de Miami (Florida). În 2015, el a suferit mai multe fracturi în urma unui accident de transport în Miami.

În 1976, Posada Carriles şi Orlando Bosh - cubanez decedat în 2011 - au fost arestaţi la Caracas de poliţia venezueleană, acuzaţi că au stat în spatele atentatului împotriva unui avion de linie cubanez, soldat cu 73 de morţi. Aparatul s-a prăbuşit la câteva minute după ce a decolat din La Barbade, în drum spre Jamaica.

Posada Carriles, care aştepta sentinţa în acest caz, a evadat din închisoarea venezueleană în 1985 şi s-a instalat la Miami, bastion american al opozanţilor faţă de regimul lui Castro.

De atunci, atât Venezuela, cât şi Cuba le cereau SUA extrădarea lui din cauza atentatului din 1976, însă justiţia americană a refuzat mereu să dea curs cererii lor, sub pretextul că el putea fi torturat în cele două ţări, ale căror cetăţenii le deţinea.

Cuba îl acuza de asemenea de o serie de atentate cu bombă împotriva unor hoteluri la Havana, în 1997, soldate cu moartea unui cetăţean italian.

Cu toate acestea, el a fost adus în faţa justiţiei americane, pentru că i-a minţit pe agenţii americani pentru imigraţie. Arestat în martie 2005 în SUA pentru trecerea ilegală a frontierei, Posada Carriles a fost eliberat în mai 2007 de un judecător federal din Texas.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării