88235, numărul care a prevestit vârsta și ora când Papa Francisc va muri
Papa Francisc, primul suveran pontif latino-american din istorie, a murit luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, la ora 7:35 dimineața la Roma, ora 2:35 în Argentina. Dar ceea ce a uimit o lume întreagă nu a fost doar pierderea liderului spiritual al Bisericii Catolice, ci o coincidență care pare desprinsă dintr-un scenariu mistic.

Carnetul de la San Lorenzo: 88.235, exact ca vârsta și ora morții
Papa Francisc, pe numele său real Jorge Mario Bergoglio, a fost un mare fan al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro. Încă din tinerețe, era membru cotizant al clubului și deținea carnetul cu numărul 88.235. O fotografie cu acel carnet, emis în 2008, a început să circule din nou pe rețelele sociale, stârnind uimire și speculații, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.
Papa Francisc a fost membru cotizant al clubului San Lorenzo de Almagro și deținea carnetul cu numărul 88.235, Foto: Tinoco / X.
Coincidența e cutremurătoare. 88 este vârsta la care a murit Papa, iar 2:35, exact ora decesului în Argentina, completează perfect numărul 88.235. Detaliul a fost confirmat oficial de președintele clubului San Lorenzo, Marcelo Moretti.
„Da, acesta este numărul Papei. Nu putem explica asta logic”
Invitat la postul COPE, jurnalistul Juanma Castaño a întrebat direct: „E adevărată această coincidență? A murit la 88 de ani, la ora 2:35, iar numărul său de carnet era 88.235?”.
Răspunsul președintelui clubului a fost ferm: „Da, da, acesta este numărul de membru. E real, nu e o invenție. Nu știu cum să explic asta. E… ireal”.
Reacția jurnalistului a fost pe măsură: „Este incredibil. Nu se poate așa ceva! E ca și cum ar fi fost scris dinainte”.
Imediat după ce Jorge Mario Bergoglio a devenit Papă în 2013, San Lorenzo a câștigat, pentru prima dată în istorie, Copa Libertadores. Iar în 2014, echipa a jucat finala Cupei Intercontinentale contra celor de la Real Madrid.
San Lorenzo îi aduce un omagiu legendarului său suporter
San Lorenzo pregătește un omagiu emoționant. La următorul meci cu Rosario Central, echipa va juca în tricouri speciale, cu un simbol în memoria Papei. „Va fi ținut un minut de reculegere și toți jucătorii vor purta banderole negre”, a spus Moretti.
Clubul argentinian lucrează și la noul stadion, un proiect urmărit de Bergoglio încă de la Vatican. Cel mai probabil, noua arenă va purta numele său.
„Lucrăm la un tricou comemorativ. Vrem să punem o fotografie sau un simbol care să-l reprezinte pe Papă. Francisc a fost mereu cu noi, chiar și de la Vatican”, a spus Moretti. „Avem deja terenul, am demolat vechiul hipermarket și ne pregătim de construcție. Legătura Papei Francisc cu San Lorenzo este inseparabilă”, a adăugat Moretti.