29 august, ziua în care Uniunea Sovietică a testat prima bombă atomică

Acest test a reprezentat o piatră de hotar în istoria Războiului Rece, deoarece a marcat începutul unei curse a înarmărilor nucleare între Statele Unite și Uniunea Sovietică, transmite Știri.md.

S-a dovedit mai apoi că proiectul atomic sovietic a primit numeroase informații datorate spionajului asupra proiectului atomic american - Proiectul Manhattan din timpul războiului, prima bombă sovietică fiind în mare parte o copie a bombei americane „Fat Man”. De la sfârșitul deceniului al șaselea, armata sovietică s-a concentrat pe câștigarea parității cu americanii în ceea ce privește armele nucleare.

Deși sovieticii au propus mai multe planuri pentru dezarmarea nucleară, ei nu au încetat nicio clipă procesul de dezvoltare și amplasare a noi arme atomice. De-abia în deceniul al șaptelea, SUA și URSS au ajuns la un acord pentru oprirea amplasării de arme nucleare în Antarctica și pentru oprirea testării armelor nucleare în atmosferă, spațiul cosmic și sub apă.

Până la sfârșitul deceniului al șaptelea, URSS-ul a ajuns la paritate cu SUA în cazul anumitor categorii de arme strategice și, în aceste condiții, s-a arătat disponibilă să discute limitele desfășurărilor acestor categorii de arme. Uniunea Sovietică a dorit să oprească dezvoltarea amplasării de rachete antibalistice și să mențină posibilitata de plasare a rachetelor cu focoase multiple.

Tratativele sovieto-americane pentru limitarea armelor strategice SALT au început în noiembrie 1969 la Helsinki. Acordul temporar semnat la Moscova în mai 1972 îngheța nivelurile de desfășurare ale rachetelor balistice intercontinentale și reglementau problema rachetelor balistice lansate de pe submarine. În afară de aceste înțelegeri, a fost semnat și un tratat de limitare a rachetelor antibalistice.

Tratatele SALT erau privite în occident ca o oficializare a conceptului „de distrugere mutuală asigurată” (sau de „intimidare reciprocă”). Atât SUA cât și URSS își recunoșteau vulnerabilitatea reciprocă la distrugerea cu arme nucleare, indiferent care era puterea care ar fi declanșat războiul atomic. Un al doilea tratat SALT (SALT II) a fost semnat în iunie 1979 la Viena. Printre alte prevederi, tratatul stabilea limitele superioare ale stocurilor de rachete baistice cu lansare de pe sol sau de pe submarine. SALT II nu a fost niciodat ratificat de Senatul Statelor Unite în mare parte datorită destinderii de la sfârșitul deceniului al optulea și începutul celui de-al nouălea.

La un moment dat, URSS-ul a menținut cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume. În conformitate cu estimările Natural Resources Defense Council, acest arsemal a atins un vârf de aproximativ 45.000 de capete nucleare în 1986. Aproximativ 20.000 din acestea erau arme nucleare tactice, reflectând doctrina sovietică care favoriza aceste arme în cazul unui război în Europa. Restul de aproximativ 25.000 de arme erau rachete nucleare strategice. Aceste arme erau considerate atât ofensive cât și defensive.