Un șofer beat a provocat un accident la Cimișlia și a încercat să fugă
Un șofer care a urcat la volan în stare de ebrietate a provocat un accident la Cimișlia, iar după aceasta bărbatul a încercat să scape de pedeapsă și a fugit de la fața locului.

Accidentul s-a produs în seara zilei de ieri, 29 decembrie, în jurul orei 19:30, în satul Porumbrei din raionul Cimișlia, transmite Știri.md.
''Ofițerii de patrulare care se aflau la menținerea circulației rutiere au observat un conducător auto, care a provocat un accident rutier, după care și-a continuat drumul.
Imediat, inspectorii de patrulare au intervenit și au solicitat șoferului să oprească unitatea de transport, însă acesta a accelerat, încercând să se eschiveze de poliție. Urmărind automobilul, în satul Cenac, a fost stopat. La volan se afla un bărbat de 27 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.
Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat o concentrației de 0,54 mg/l. Automobilul a fost dus la parcarea specială'', se arată în comunicat.
În cele din urmă, conducătorului i-a fost ridicat permisul de conducere, iar la moment este documentat pentru părăsirea locului accidentului rutier, pentru că nu a stopat mașina la indicațiile legale ale polițiștilor, dar și pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate avansată.