Un preot a întrerupt o înmormântare și a sunat la 112. Ce s-a întâmplat
Polițiștii argeșeni au fost chemați la înmormântarea unei femei de 73 de ani din comuna Pietroșani, după ce preotul a întrerupt ceremonia și a sunat la 112.

Părintele a sesizat că decedata avea o năframă înfășurată în jurul gâtului, a înlăturat-o și a observat câteva leziuni suspecte, a informat ziarul local Curierul zilei, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.
Polițiștii Secției Rurale Domnești au dispus transportul cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Argeș, unde s-a stabilit că femeia a murit spânzurată.
Rudele defunctei au mers la medicul de familie și i-au spus că bătrâna s-a stins pentru că era bolnavă.
Doctorul o știa pe femeie cu probleme de sănătate, așa că a eliberat certificatul medical constatator al decesului.
Poliția a deschis două dosare penale, unul pentru moarte suspectă și unul pe numele medicului de familie care a eliberat certificatul de deces.