main logo
7075

Un moldovean, care a furat un Mercedes din Marea Britanie, prins la vama Albița

Un automobil marca Mercedes Benz C220 Sport, furat din Marea Britanie, a fost descoperit la controlul de frontieră în Vama Albiţa.

Un moldovean, prins la vamă cu o maşină furată din Marea BritanieUn moldovean care a furat un Mercedes din Marea Britanie, prins la vama Albița.

Incidentul a avut loc la data de 3 aprilie, în jurul orei 21:30. 

La frontieră s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 42 de ani, care transporta pe o platformă un autoturism marca Mercedes Benz C220 Sport, înmatriculat în Marea Britanie.

La controlul de frontieră, oamenii legii au constatat că autoturismul transportat figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de către autoritățile din Marea Britanie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 60 de mii de lei românești (echivalentul a peste 250 de mii de lei moldovenești), a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării