main logo
791

Un camion a rămas blocat într-o groapă formată pe o stradă din Capitală

Un început de săptămână cu ghinion pentru șoferul unei companii de la noi. Camionul la volanul căruia se afla a ajuns cu roata într-o groapă chiar în mijlocul drumului.

Un camion a rămas blocat într-o groapă formată pe o stradă din Capitală

Incidentul s-a întâmplat în după amiaza de 22 iulie, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al capitalei. Imaginile de la fața locului au fost trimise la adresa redacției de către un martor ocular, transmite Știri.md cu referire la Echipa.md

Din imagini se poate vedea cum camionul, cu remorca plină cu cotileț, a rămas blocat într-o groapă recent apărută.

Mai mult, groapa este atât de mare încât a „înghițit” roata practic în totalitate, iar partea din față a mașinii era la un pas de a fi suspendată în aer. Paradoxul situației create este că incidentul a avut loc pe un drum proaspăt pavat. Pozele au ajuns și pe o rețea de socializare.

Situația a trezit revolta internauților, care au criticat dur calitatea lucrărilor efectuate. Nu se cunoaște cum i-a reușit șoferului să iasă din această capcană și dacă a depus o plângere cu privire la cele întâmplate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării