main logo
496

Un bărbat a luat ostatică angajata unei bănci din Ucraina și a amenințat cu bombă

Poliţia a reţinut un bărbat care a luat luni o persoană ostatică într-o bancă din Kiev, a anunţat adjunctul ministrului de interne Anton Gheraşcenko, precizând că aceasta a fost eliberată teafără şi nevătămată.

Un bărbat a luat ostatică angajata unei bănci din Ucraina

Gheraşcenko a scris pe Facebook că bărbatul a intrat într-o bancă din complexul Leonardo, din centrul Kievului, în jurul prânzului, le-a spus angajaţilor că are o bombă în rucsac şi le-a cerut să sune la poliţie, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

"Angajaţii instituţiei bancare au părăsit biroul, în timp ce şefa sucursalei a rămas acolo ca ostatică", a precizat Gheraşcenko.

El a declarat că bărbatul care a comis atacul este un cetăţean de 32 de ani din Uzbekistan, dar nu a spus care a fost motivul său.

"Potrivit conturilor sale de pe reţelele sociale, este o persoană dezechilibrată mintal", a mai spus adjunctul ministrului de interne, potrivit căruia nu se ştie încă dacă atacatorul avea sau nu explozibili reali asupra sa.

Mai târziu, Gheraşcenko a declarat unei televiziuni locale că bărbatul a cerut să acorde interviuri jurnaliştilor. Poliţia le-a permis mai multor reporteri să vorbească cu atacatorul înainte de a pătrunde în clădire.

Într-o transmisie în direct pe canalul 112.ua, bărbatul a spus că este un spirit sfânt şi a criticat autorităţile, afirmând că preşedintele Volodimir Zelenski nu şi-a respectat promisiunile.

"Teroristul a fost capturat în viaţă. Explozia nu s-a produs.

Experţii în explozibili lucrează la faţa locului", a mai precizat Gheraşcenko după pătrunderea poliţiştilor în clădire.

El a menţionat că operaţiunea a fost executată de serviciile de securitate ucrainene (SBU).

Incidentul de luni a fost cel de al treilea de acest fel în ultimele săptămâni.

Luna trecută, un bărbat a fost arestat după ce a ţinut 13 oameni ostatici într-un autobuz la Luţk, dar i-a eliberat în cele din urmă în siguranţă, după ce preşedintele Volodimir Zelenski a acceptat să înregistreze un videoclip în care le cerea oamenilor să vadă documentarul "Earthlings", despre relele tratamente asupra animalelor.

Pe 23 iulie, un alt bărbat a luat ostatic un responsabil de rang înalt din poliţie în oraşul Poltava din centrul Ucrainei, fiind apoi împuşcat mortal de poliţie.

Ostaticul a scăpat nevătămat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării