main logo
2829

Un bărbat a furat mașina fiului său și s-a plimbat cu ea două zile

I-a furat mașina propriului fiu. Proprietarul își căuta automobilul de două zile, iar tatăl său se plimba cu mașina furată prin sat.

Un bărbat a furat mașina fiului său și s-a plimbat cu ea două zile

Totul a ieșit la iveală, după ce, în data de opt aprilie, milițienii din regiune au oprit o mașină care se deplasa haotic pe un drum din satul Parcani, Slobozia, transmite Știri.md cu referire la Echipa.md

În mașină să aflau doi bărbați, în stare de ebrietate. După mai multe cercetări, s-a constatat că mașina în care se aflau cei doi aparține unui tânăr de 24 de ani. Acesta ar fi depus o cerere în care ar fi declarat că i-a fost furată mașina.

Pe bancheta pentru pasageri se afla chiar tatăl tânărului, iar la volan – un prieten de-al acestuia.

Milițienii din regiune au stabilit că proprietarul mașinii locuiește separat de tatăl său, însă își ține mașina la el în garaj.

Se pare că, în data de șapte aprilie, tatăl tânărului a hotărât să facă o plimbare cu automobilul, însă nu și-a preîntâmpinat fiul. Ulterior ar fi consumat alcool, cu prietenul său și au continuat plimbările și a doua zi.

Acum, cei doi prieteni riscă să fie trași la răspundere penală. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării