Un automobil de marca BMW a luat foc în curtea unui locuitor din Ungheni
Un automobil de marca BMW a luat foc din curtea unui cetățean din orașul Ungheni. Deocamdată nu se cunoaște motivul producerii incendiului.

Flăcările s-au extins cu repeziciune și, chiar dacă pompierii au intervenit prompt, nu au mai putut salva automobilul. Au reușit, însă, să localizeze incendiul, astfel că nu a avut de suferit casa, potrivit expresul.com.
„Am intervenit imediat cu două autospeciale. Băieții s-au descurcat și nu au permis ca focul să ia o amploare și mai mare. Urmează să fie stabilită cauza producerii incendiului. Automobilul a ars în întregime. Nu au avut de suferit oameni”, a declarat Vladimir Gîrbea, locotenent major, inspector în Secția de apărare împotriva incendiilor a Direcției Situații Excepționale Ungheni.
Vedeți mai jos câteva poze de la fața locului.