Umoristul Gheorghe Pârlea a rămas fără un picior

După ce a colindat satele Moldovei, a adus zâmbete pe buzele a mii de oameni, a ridicat săli în picioare chiar şi la 70 de ani, acum câteva luni maestrul era încă plin de speranţe şi vise. 
Astăzi însă Gheorghe Pârlea se află pe un pat de spital. De ani buni artistul suferă de diabet zaharat, boală care i-a luat, până la urmă, un picior. Deşi s-a adresat din timp medicilor, aceştia nu au putut face nimic. 
„Medicii de la spitalul Floreasca m-au consultat şi mi-au spus: domnule Pârlea, la dvs treaba e serioasă, va trebui să vă amputăm piciorul”, povesteşte umoristul.

Acum câţiva ani, artistul petrecea mai mult timp pe scenă, însă din cauza bolii, spitalul i-a devenit o a două casă. Optimist şi plin de viaţă, Gheorghe Pîrlea învaţă astăzi să meargă din nou.
„Doctorii mi-au luat măsura şi mi-au făcut un nou picior. Dacă omul vrea sa meargă... Mi-au făcut un picior normal, dar trebuie să învăţ să merg, pentru că e complicat”, spune Gheorghe Pârlea.
Soţia Anastasia e cea care-i este alături de o viaţă, iar greutăţile şi problemele i-au unit şi mai mult. Cu lacrimi în ochi povesteşte cât e de greu să treci peste toate cu fruntea sus.
„Ne străduim să facem faţă, dar nu întotdeauna ne reuşeşte. Dacă nu ne reuşeşte, mulţumim pentru ce este. La vârsta noastră nu e aşa uşor să rezolvi toate problemele şi nu e în puterile noastre, dar ne străduim încet-încet”, afirmă soţia.

Cot la cot în fiecare zi, cei doi sunt de aproape 50 de ani împreună. Nu-şi imaginează viaţa unul fără altul, iar la ei ziua dragostei e notată cu roşu în calendar. „Tinerii cu flori, cadouri în formă de inimă, dar eu mă gândesc că mă duc la soţ la spital şi cautat şi eu cea mai mare şi frumoasă portocală, că ştiu că-i place. Măcar ceva-ceva, o atenţie...”, mai spune soţia artistului.
Acum nu-şi doreşte nimic mai mult decât sănătate şi oamenii dragi alături. Optimist şi cu glumele la el, Gheorghe Pârlea mai crede în visul său, cel de a mai urca măcar o dată pe scenă. 
Spune că n-are nevoie de ajutorul nimănui, iar copiii şi nepoţii nu-l vor lăsa la greu. Chiar şi aşa, uşa spitalului nu va fi închisă niciodată pentru cei care-şi mai amintesc de numele lui.