main logo
453

Turcia denunță politicienii care alimentează ura contra musulmanilor

Şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu a denunţat vineri, la Bruxelles, politicienii iresponsabili care alimentează ura împotriva musulmanilor, într-o reacţie la atacul împotriva a două moschei în Noua Zeelandă.

Turcia denunță politicienii care alimentează ura contra musulmanilor

"Acest atac nu a fost cauzat doar de autorii săi direcţi, ci şi de politicienii iresponsabili care incită la ură împotriva musulmanilor şi propagă xenofobia. Sunt lecţii pe care fiecare trebuie să le înveţe din acest atac, în special în cadrul Uniunii Europene (UE), printre membrii din UE", a declarat Cavusoglu în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

"Discursul urii faţă de musulmani nu trebuie văzut drept ceva care ţine de libertatea de exprimare în UE şi trebuie luate măsuri pentru a contracara" un asemenea discurs, a cerut el.

"În diferite părţi ale lumii, discursul urii câştigă teren", a comentat la rândul său Federica Mogherini. "Avem datoria comună de a proteja şi promova diversitatea în societăţile noastre şi de a veghea ca niciun discurs al urii să nu fie tolerat, indiferent care ar fi circumstanţele şi care ar fi ţinta lui", a pledat şefa diplomaţiei europene.

Patruzeci şi nouă de persoane au fost ucise cu focuri de armă în timpul rugăciunii de vineri în atacuri îndreptate împotriva a două moschei în oraşul neozeelandez Christchurch, potrivit autorităţilor. Unul dintre atacatori a fost identificat ca fiind un extremist de dreapta australian.

"Doi cetăţeni turci au fost răniţi în timpul acestor atacuri", a anunţat ministrul de externe turc. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării