main logo
847

Tineri din Cahul, prinși cu metamfetamină într-un automobil închiriat

Un grup de tineri, cu vârstele cuprinse între 20 și 34 de ani, din Cahul au fost reținuți de oamenii legii după ce au în mașina în care se aflau au fost depistate droguri.

Tineri din Cahul, prinși cu metamfetamină într-un automobil închiriatFoto: IP Cahul

Cazul a avut loc ieri, 16 septembrie, în timp ce bănuiții s-au deplasat spre Chișinău cu scopul de a procura droguri și anume metamfetamină.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Cristina Ciobanu a declarat că informația dată a fost acumulată de IP Cahul în cadrul unor măsuri de investigații. Astfel, în jurul orei 23:00, ofițerii SII au întreprins acțiuni de stopare și reținere a suspecților. 

"În baza cauzei penale conform art.217 al.3 lit."d" a fost efectuată percheziție flagrantă atât corporală a suspecților, cât și a mijlocului de transport cu care se deplasau. Astfel în automobilul de model "Dacia Logan", închiriată pentru realizarea scopului infracțional, pe banchetele din față a fost depistată și ridicată substanță de culoare albă cu miros specific, împachetată în 3 benzi adezive, ostensive improvizate pentru fumatul marihuanei, precum și cele din metal pentru întrebuințarea metamfetaminei", a spus Ciobanu. 

Potrivit poliției, bănuiții au fost reținuți la întoarcerea în Cahul. Aceștia își recunosc pe deplin vina. 

Suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării