main logo
18726

Surse: Cât alcool ar fi avut în sânge șoferița Porsche-ului

Șoferița care a provocat accidentul rutier de la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu acum două zile s-ar fi aflat în acel moment în stare avansată de ebrietate.

Surse: Cât alcool ar fi avut în sânge șoferița Porsche-ului

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, gradul de alcoolemie ar fi fost de 1,28 de grame per litru, transmite Știri.md

Declarația a fost făcută de Constantin Mihalachi, autorul emisiunii „Autoblog”, la „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

„Alcoolemia, de fapt, se formează în funcție de ce greutate are persoana, cum lucrează ficatul etc.”, a spus jurnalistul.

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Poliției au declarat că există bănuieli că șoferița s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan. Medicii au luat probe de sânge și urină pentru a verifica prezența alcoolului în organismul acesteia, iar rezultatele analizelor ar urma să fie prezentate astăzi.

Între timp, avocatul tinerei a confirmat faptul că aceasta are probleme cu alcoolul. Femeia se află în prezent în stare gravă la spital.

Menționăm că, potrivit legii, pentru gradul minim de ebrietate a fost stabilită o concentraţie de alcool de la 0,3 grame per litru până la 0,5 grame per litru în sânge sau de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l în aerul expirat. O stare avansată de ebrietate va fi considerată în cazul depăşirii concentraţiei de alcool de 0,5 g/l în sânge sau de 0,3 mg/l în aerul expirat.

Știri.md amintește că în urma accidentului groaznic ce s-a produs ieri, 30 septembrie, pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani, circa 20 de persoane au fost traumatizate, iar două persoane au decedat.

Ba mai mult, Svetlana Ungureanu avea 43 de procese administrative și 5 procese penale, iar permisul ei de conducere era suspendat.

Actualmente, Svetlana Ungureanu se află la terapia intensivă fiind în stare extrem de gravă.

În acest sens, a fost creată Linia Fierbinte a IGP, tel. (022) 868-113, 868-112, unde cetățenii pot oferi sau primi informații cu privire la accidentul produs.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării