main logo
1736

Stare de alertă la Basarabeasca. Şase frați, internaţi la spital cu intoxicaţie alimentară

Şase copii din oraşul Basarabeasca au ajuns la spital cu intoxicaţie alimentară. Potrivit informaţiilor preliminare, minorii s-au simţit rău după ce ar fi mâncat crenvurşti şi salam.

Alertă la Basarabeasca: Şase frați, internaţi cu intoxicaţie alimentarăAlertă la Basarabeasca: Şase frați, internaţi cu intoxicaţie alimentară

Totodată, şeful adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a declarat că cei şase copii intoxicaţi sunt fraţi, transmite Știri.md cu referire la Publika.md

"Este vorba despre un focar familiar, de la domiciliu. Este o familie constituită din 8 persoane, doi adulţi, adică părinţii şi şase copii. Minorii au consumat salam şi crenvurşti, iar după consum au dezvoltat semne compatibile cu toxiinfecţie alimentară. Ei au consumat produsele la prânz, dar simptomele au apărut seara după ora 20:00. Au acuzat diaree acută, s-a solicita asistenţa medicală de urgenţă", a declarat Nicolae Furtună, şef adjunct ANSP.

Cei şase fraţi cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani au fost internaţi în spitalul din Cimişlia. Potrivit directorului instituţiei, Mariana Florea, pacienţii au fost aduşi la spital sâmbătă, iar acum starea lor este de gravitate medie. Părinţii minorilor, care la fel au consumat crenvurşti şi salam, nu au păţit nimic.

Acum, autorităţile efectuează o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele acestui caz. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării