Șoferiță din Chișinău, filmată cum conduce Mercedesul cu picioarele
Tupeul unor conducători auto întrece orice măsură. Este și cazul unei șoferițe care a ignorat regulile de circulație și a condus mașina cu picioarele.
Tânără a filmat singură momentul și l-a postat pe pagina sa de Instagram, transmite Știri.md.
Din imagini se observă că șoferița a încercat prin această metodă să se laude urmăritorilor că poate conduce un Mercedes și fără mâini, doar atingându-se cu picioarele de volan.
Cazul a avut loc acum câteva zile chiar în centru Capitalei, pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Mai mult, tânăra nu este la prima abatere.
Pe pagina sa de Instagram pot fi văzute mai multe filmulețe în care conduce automobilul neregulamentar.
Deocamdată, nu am primit un răspuns de la poliție dacă oamenii legii s-au autosesizat pe seama acestui caz și ce pedeapsă riscă șoferița.