main logo
1556

Șoferiță, amendată pentru că nu a acordat prioritate unei ambulanțe

O șoferiță a fost amendată pentru că intenționat nu a acordat prioritate unei ambulanțe în trafic.

Șoferiță, amendată pentru că nu a acordat prioritate unei ambulanțe

Asta după ce Inspectoratul Național de Patrulare s-a autosesizat în baza unei segvențe video apărute pe rețelele de socializare, transmite Știri.md.

Incidentul a avut loc pe drumul de acces al unui spital din Capitală.

"Cazul a fost înregistrat, iar șoferița în vârstă de 28 de ani, a fost citată la Centrul unic de monitorizare și control al Inspectoratului Național de Patrulare, unde i-a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenție conform prevederilor art.241 alin.(2) Cod contravențional pentru neacordarea priorităţii de trecere a vehiculului cu regim prioritar de circulație, fiindu-i aplicată sancțiunea contravențională sub formă de amendă în mărime de 900 lei și 4 puncte de penalizare", se arată într-un comunicat emis presei.

Menționăm că din imaginile surprinse de camera de bord se vede cum ambulanța, cu sirena pornită, încearcă de mai multe ori să depășească Honda din față.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării