main logo
845

Șoferi din Căușeni, filmați cum se iau la harţă cu drumarii locali

Şoferii din sectorul Căuşenii vechi s-au luat la harţă cu muncitorii de la drumuri care execută lucrări de plombare a şoselei.

Șoferi din Căușeni, filmați cum se iau la harţă cu drumarii locali

Totul s-a întâmplat după ce drumarii au retezat mai multe gropi în asfalt adâncindu-le câţiva centimetri buni şi lăsându-le aşa mai bine de o săptămână, transmite Știri.md cu referire la Studio-l.md

Şoferii afirmă că nu destul că şi-au stricat maşinile prin pânza de paianjen găurită, dar că drumarii nu vor să se atingă nici de gropile mai mici. 

Şoferii spun că autorităţile îşi bat joc de ei şi nu verifică calitatea executării lucrărilor de reparaţie. Aceştia cer repsponsabililor de la Consiliul raional să intervină cu verificări la faţa locului, iar fiecare groapă să fie asfaltată.Drumarii cer şoferilor să aibă răbdare garantând că lucrările vor fi executate calitativ.

Nicolae Ciobanu, locuieşte în sectorul Căuşenii vechi de o viaţă. Bărbatul afirmă că zeci de ani autorităţile îşi bat joc de localnicii din acest sector, şi asta pentru că drumurile se repară pe toate uliţile, doar că asfaltul aşa şi nu mai ajunge la ei. 

După ce Consiliul raional Căuşeni le-a promis că în acest an toţi cei 3 km de şosea vor fi asfaltaţi şi reparaţi, localnicii au sperat că măcar în 2019 soarele va răsări şi pe uliţa lor. Lucrările au demarat acum o săptămână, iar după ce au săpat în asfalt găuri mai late şi mai lungi decât o maşină, asfaltul aşa şi nu a fost turnat. 

Bărbatul afirmă că acestea nu sunt lucrări ci bătaie de joc de oameni şi de bani, asfaltul se va turna pe smoală prăfuită, iar găuirle mai mici nici nu vor fi atinse, acesta a cerut socoteală de la muncitori.

Şi şoferii curselor interurbane spun că autorităţile îşi bat joc de ei, au mărit găurile ca să le lase aşa mai multe zile la rând. 

Căuşenenii afirmă că după aceste lucrări circulaţia pe stradă a devenit mai periculoasă decât era până acum, aceşia cer de la oficiali reparaţii capitale şi nu plombarea celor mai mari găuri şi acoperirea străzii în întregime cu asfalt. 

Muncitorii care au reînceput de la o luni lucrările de reabilitare a drumului spun că unele porţiuni a străzii vor fi acoperite cu asfalt, pe suprafeţe mai mari, dar că acesta nu ştie care sunt ele, cert este că la moment doar se plombează. 

Primarul interimar al oraşului afirmă că au înaintat mai multe demersuri şi cereri către Consiliul raional doar că acestea rămân a fi neauzite.

Pentru reparaţia celor 3 km a străzii Ştefan cel Mare, Consiliul raional Căuşeni a alocat în acest an jumătate de milion de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării