main logo
1059

Șapte angajați INSP, bănuiți că luau mită 300 de euro de la șoferi băuți

Șapte ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică sunt bănuiți de comiterea coruperii pasive.

Șapte angajați INSP, bănuiți că luau mită 300 de euro de la șoferi băuțiFoto: știri.md

Trei dintre ei sunt cercetați în libertate, iar 4 au fost reținuți preventiv de Procuratura Anticorupție de comun cu SPIA, transmite Știri.md

Potrivit procurorilor, în intervalul lunilor august – septembrie 2020, bănuiții ar fi pretins, acceptat și primit de la mai mulți șoferi prinși băuți la volan sume cuprinse între 200 şi 300 euro pentru a nu-i documenta și a nu întocmi procese-verbale cu privire la contravenţie.

Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 30 septembrie, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în automobilele de serviciu ale ofițerilor și subofițerilor bănuiți, precum și în automobilele personale, la domiciliile și în biroul unuia dintre superiorii acestora.

Pentru aceste fapte, suspecții riscă de la 5 la 10 ani închisoare cu amendă de la 300.000 la 400.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a se angaja în anumite activități pentru un termen de la 7 la 10 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării