main logo
1807

Reacția șoferului amendat la protest din cauza unui abțibild

Șoferul taxiului care a fost amendat astăzi de polițiștii Inspectoratului Național de Patrulare după ce și-a lipit pe sticla din spatele automobilului un abțibild cu mesajul „Eu sunt împotriva creșterii prețurilor la carburanți” spune că a recurs la acest gest ieri pentru a merge astăzi la protestul automobiliștilor față de scumpirea carburanților.

Reacția șoferului amendat la protest din cauza unui abțibild

Astăzi, în timp ce la volan se afla proprietarul mașinii, acesta a fost oprit de polițiști pe motiv că ar fi primit o plângere de la o pasageră, iar ulterior l-au amendat, pentru „reclamă neautorizată”, cu 300 de lei, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

„Pe dânsul l-a oprit spunându-i că o pasageră din taxi a sunat la poliție și a spus că el e drogat. L-au dus la Petru Rares 32 (n..r.: Dispensarul Republican de Narcologie), a dat analiză medicală și după ce au văzut că totul e-n ordine, pentru că nici nu avea cum să fie altfel, deja nu aveau de ce să se lege și au zis că pe geamul din spate e încleiată reclamă neautorizată și i-au făcut proces verbal. 

Eu lucrez pe mașina asta, dar astăzi proprietarul mergea cu ea pentru problemele lui personale. Nici nu a dus azi pasageri cu ea. Cu mașina asta am lucrat eu ieri. 

El azi era cu treburile lui și a fost amendat pentru publicitate. Dar ce fel de publicitate dacă acolo nu e niciun număr de telefon nimic? 

Și nici nu el a încleiat, am încleiat eu, m-am pregătit pentru azi de miting, dar pentru că polițiștii i-au scos numărul de înmatriculare nu mă pot deplasa cu ea. 

M-am dus la protest cu mașina mea personală. Pe ea tot am încleiat”, ne-a declarat Todorov.

Acesta spune că a fost chemat de către proprietarul mașinii pe strada Petru Rareș pentru a se clarifica cu polițiștii, dar, când a ajuns, oamenii legii deja îi întocmeau proces verbal proprietarului mașinii. 

Polițiștii au ridicat și numerele de înmatriculare ale automobilului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării