main logo
5067

Poliţia a deschis dosare penale în cazul maşinilor care au ars în Capitală

Poliţiştii din Capitală au iniţiat cauze penale după ce au examinat imaginile video surprinse de camerele de luat vederi în cazul maşinilor care au ars în weekend în sectoarele Ciocana şi Centru.

Dosare penale în cazul celor 13 mașini arse în Capitală

Solicitat de Moldpres, ofiţerul de presă al Direcţiei de poliţie a capitalei, Natalia Stati, a menţionat că oamenii legii au fost solicitaţi în noaptea de sâmbătă după ce mai multe vehicule parcate pe strada Hâncești 142/2 şi în parcarea subterană a unui bloc de locuit de pe adresa Alecu Russo 61/6 au ars, transmite Știri.md.

Conform sursei citate, oamenii legii au luat secvenţele video de pe camerele de supraveghere instalate în parcarea subterană, dar şi în adiacentul locuinţelor şi au observat prezenţa unor siluete în preajma autoturismelor, care ulterior au luat foc. În ambele cazuri, poliţiştii au iniţiat cauze penale pentru distrugerea intenţionată a bunurilor străine.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în noaptea de sâmbătă spre duminică pompierii au intervenit de două ori pentru a stinge mai multe autoturisme cuprinse de flăcări. Primul caz a fost înregistrat la ora 01:40 minute în curtea unui bloc de locuit de pe strada Hâncești 142/2 din mun. Chișinău. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au stins un automobil de model “Mercedes-Benz” cuprins de flăcări. Focul a distrus aproape în întregime vehiculul şi a afectat parțial alte cinci maşini parcate în apropiere.

Totodată, pompierii au fost solicitați pentru a interveni la un incendiu similar ce s-a produs în interiorul parcării subterane a unui bloc de locuit de pe adresa Alecu Russo 61/6. 

Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 02:49 minute. În urma incendiului, focul a distrus complet o mașină de marcă “Renault Kadjar”, iar alte şase autoturisme au fost afectate parțial.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării