main logo
4795

Ploaia face prăpăd în țară: O școală inundată și două poduri distruse

Ploaia a făcut prăpăd în mai multe localități din țară, iar gospodarii au solicitat ajutorul pompierilor pentru pomparea apei din case.

Ploaia face prăpăd în țară: O școală inundată și două poduri distruse

Potrivit informației, pompierii sunt mobilizați pentru pomparea apei din mai multe gospodării din localitățile Tomai, Covurlui, Tochile - Răducani și Cuporani din raionul Leova, dar și localitatea Fetița, raionul Cimișlia, transmite Știri.md.

În orașul Cimișlia, salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din Liceul Teoretic Ion Creangă, iar în localitatea Fetița a aceluiași raion angajații IGSU au efectuat lucrări de pompare din 7 gospodării particulare.

Potrivit informațiilor operative precipitațiile au deteriorat două poduri din localitatea Tochile – Răducani, iar mai multe grădini au fost înnămolite în satul Colibabovca, raionul Leova. Intervenție urgentă a salvatorilor are loc și în orașul Comrat, unde mai multe porțiuni de drum local sunt afectate de ploi.

În UTA Găgăuzia angajații IGSU intervin în 25 de situații pentru lichidarea consecințelor ploilor abundente.

În capitală pe strada Uzinelor nr.142, pompierii au evacuat peste 1.000 litri de apă care se scurgeau într-un magazin alimentar și au fost evacuate 2 persoane.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării