main logo
4141

Operațiune antidrog în toată țară: 145 de percheziții și 14 reținuți

O operațiune amplă antidrog a fost demarată astăzi pe teritoriul țării de către Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în conlucrare cu Direcția Generală Urmărire Penală al IGP, Serviciul Vamal, Inspectoratele de Poliție din teritoriu și oficiile Procuraturilor.

Operațiune antidrog în toată țară: 145 de percheziții și 14 reținuțiFoto: INI

În total, peste 200 de polițiști efectuează 145 de percheziții în 26 de raioane ale țării, transmite Știri.md

Oamenii legii au depistat și confiscat: peste 7 kg 450 gr de marijuană, 50 gr de heroină, 10 gr de metadonă uscată, 100 gr paie de mac, 210 gr droguri etnobotanice, 500 ml metadonă lichidă, 10 ml opium acetilat, 3805 plante de cânepă, 10 pastile psihotrope (Clonazepam, Zolomax) pecum și 35 de dispozitive destinate consumului de droguri. 

Totodată, în rezultatul măsurilor speciale de investigație, ofițerii de investigație au ridicat: trei arme de foc fără acte de proveniență și 21 cartușe de luptă, deținute ilegal.

În urma perchezițiilor au fost reținute 14 persoane suspectate de comiterea infracțiunii de păstrare și comercializare a drogurilor, iar în privința altor 48 persoane există o bănuială rezonabilă cu privire la săvârșirea traficului ilicit de droguri, având calitatea de bănuit. 

De asemenea, a fost reținută o persoană aflată în urmărire generală pentru comiterea infracțiunii de ameninţare sau violenţă săvârşită asupra unei persoane.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării