main logo
28315

Oficial: Elicopterul din R. Moldova nu a fost doborât, ci atacat

Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat pentru Deschide.md că un elicopter al R. Moldova a fost atacat în Afganistan.

Oficial: Elicopterul din R. Moldova nu a fost doborât, ci atacatFoto: deschide.md

Potrivit ofițerului de presă Irina Bodolică, în aeronavă nu se aflau piloți moldoveni, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

Elicopter militar ar fi fost doborât astăzi în regiunea Helmand, din Afganistan. 

Potrivit informațiilor preliminare, comunicate de către sursele Deschide.md, este vorba despre un elicopter de model MI-8 care efectua un zbor pentru Armata Națională a Afganistanului când a fost doborât de o rachetă.

În urma incidentului au fost răniți patru militari afgani, dar și un membru al echipajului, cetățean al R.Moldova.

Publika.md scrie că doi membri ai echipajului au fost ușor răniți, aceștia ar fi fost cetățeni ucraineni. 

Drept urmare toți membrii ai echipajului au fost preluați de un elicopter militar, care tot aparține țării noastre și se afla în spatele lor.

Irina Bodolică, purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronautice Civile a declarat pentru ZdG că „avionul nu a fost doborât (așa cum au scris unele surse media, n.r.), ci atacat, pentru că elicopterul se afla la sol. El se afla într-o misiune umanitară, transporta produse alimentare, nu pasageri. Echipajul era din Ucraina. Doi membri ai echipajului au fost ușor răniți. Niște plăgi metalice le-au intrat în corp. Din spate venea un alt elicopter, la care echipajul era din R. Moldova. Respectiv, aceștia au preluat membrii echipajului din elicopterul care a avut de suferit. O dronă americană cercetează, acum, zona, și se examinează posibilitatea ca acel elicopter să fie luat, cât mai curând, din acea zonă periculoasă”.

Amintim că pe 24 noiembrie, 2015 un elicopter moldovenesc a fost doborât de talibani în Afganistan. 18 persoane se aflau la bordul elicopterului dintre care trei moldoveni toți trei fiind piloți, iar celelalte persoane erau militari afgani. 

După ce elicopterul s-a prăbușit la scurt timp, unul dintre piloți, Oleg Groza, a decedat, ulterior trupul său a fost repatriat și înmormântat pe 20 decembrie la cimitirul Armenesc din Capitală iar alți doi moldoveni au fost luați ostatici și eliberați în 2019.

Foto: deschide.md

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării