O fetiță de 6 ani a căzut în gol de la etajul 2 al unui bloc din Ungheni
O fetiță de 6 ani a căzut în gol de la etajul 2 al unui bloc de locuit.
Cazul a avut loc la data de 7 august în orașul Ungheni, transmite Știri.md.
Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol ne-a spus că oamenii legii au fost alertați la ora 16:15.
"La fața locului polițiștii au stabilit că minora de 6 ani se afla la domiciliu împreună cu fratele său, în vârstă de 12 ani. În timp ce se afla la balcon, din neatenție a căzut de la înălțime.
Ambii părinți sunt angajați în câmpul muncii, iar în momentul incidentului aceștia se aflau la serviciu. Părinții nu se află în vizorul poliției", a explicat Cristina Vicol.
Potrivit poliției, în urma incidentului, copila a fost transportată la spital. Aceasta a suferit contuzia gambei piciorului drept.
Alte circumstanțe se stabilesc.