main logo
388

O familie cu 3 copii a rămas fără casă după un incendiu puternic

O familie cu trei copii a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce locuința le-a luat foc. Totul s-a întâmplat în satul Sucleia din raionul Slobozia, în dimineața de 26 septembrie.

O familie cu 3 copii a rămas fără casă după un incendiu puternicFoto: captură video

În momentul când a izbucnit incendiul în casă se afla numai mezinul familiei, în timp ce mama lui se ocupa de treburile gospodărești, iar tatăl, s-ar fi dus să-I ducă pe frații lui mai mari la școală și grădiniță, transmite Știri.md cu referire la Echipa.md.

Copilul ar fi observat că de după televizor a izbucnit o flacără și a alergat, în grabă, afară să-și anunțe mama. Flăcările, care se răspândeau cu viteză au fost observate de un vecin care i-a sărit femeii în ajutor, însă, focul reușise deja să cuprindă două odăi ale casei.

La fața locului au venit două echipe de pompieri, care au reușit să stingă flăcările.

Totuși, incendiul a distrus aproape în totalitate cele două camere ale casei, dar și bunurile și documentele celor cinci membri ai familiei.

Acum, aceștia încearcă să găsească un acoperiș deasupra capului, până la venirea iernii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării