main logo
344

O familie a rămas pe drum: Un incendiu le-a transformat casa în cenușă

Flăcările le-a mistuit casa, însă nu și speranțele. O femeie din satul Sadova, care îngrijește de mama ei și de copilul de doar trei ani, cere disperată ajutor după ce locuința lor a fost făcută scrum.

O familie a rămas pe drum: Un incendiu le-a transformat casa în cenușă

Deși pompierii au intervenit cu trei echipaje, incendiul a fost atât de puternic încă a lăsat în urma lui doar pereți și cenușă. Acum, familia se refugiază pe la vecini, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Mihaela, mama unui băiețel, spune că în timpul tragediei se afla la serviciu, iar copilul, împreună cu bunica, se aflau la vecini. Tot de la ei a aflat că le arde casa.

„Eram plecată la muncă. M-a sunat mama și mi-a spus că arde casa. În trei minute am ajuns acasă, dar era deja complet… Pompierii au venit în jumătate de oră, cel târziu. N-am putut salva nimic din casă. Tot a ars – documente haine, lucruri, tot”.

Autoritățile din sat le-a oferit o locuință temporară, însă femeia spune că nu se pot aciua acolo pentru că nu sunt condiții de trai.

„Din păcate, casa care vor să ne-o dea nu e bună, nu-i cum trebuie.”

Disperată, femeia cere acum ajutor de la oameni, având nevoie de orice, însă mai ales de haine și mobilă. Nenorocirea acestei familii a ajuns și pe rețelele sociale, iar internauții au început deja să se mobilizeze.

Incendiul s-a produs ieri, după ora 17:00, iar pompierii au intervenit cu trei echipaje. 

Una dintre versiuni este că flăcările au pornit de la un scurtcircuit. Focul a distrus 80% din suprafaţa casei, dar şi bunurile materiale din interior. 

Pompierii au reuşit să scoată două butelii de gaz de tip propan-butan din interiorul locuinţei, astfel evitând producerea unei tragedii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării