Moldovean din Italia, prins cu un ceas furat: Cum a dat spargerea
Un moldovean de 36 de ani a fost reținut de carabinieri la Roma, Italia, acesta fiind învinuit de furt dintr-un magazin.
Potrivit presei locale, moldoveanul nu ar avea un loc permanent de trai, iar acesta ar mai fi fost tras la răspundere anterior pentru diverse abateri de la lege, transmite Știri.md.
Suspectul ar fi pătruns într-un magazin de unde a furat un model de ceas în valoare de 220 de euro.
Ulterior, acesta a fost observat de carabinieri, bărbatul având un comportament suspect.
Moldoveanul a fost încătușat chiar la fața locului, iar bunul furat a fost întors magazinului.
Mai mult, oamenii legii au mai găsit la moldovean și un obiect special creat dintr-un magnet pe care acesta îl folosea pentru a deschide ușile încuiate pentru a trece fără a porni alarma.