main logo
718

Minoră de 15 ani, căutată pentru furt dintr-un magazin din Bălți

O minoră de 15 ani este căutată pentru că ar fi furat portmoneul cu acte, bani și un card bancar al unei angajate dintr-un magazin de haine din Bălți.

Minoră de 15 ani, căutată pentru furt dintr-un magazin din Bălți

Totul s-a întâmplat în data de 7 iulie, transmite Știri.md cu referire la Echipa.md.

 Pe un portal de știri local au apărut imaginile de la fața locului. În imagini se vede cum minora stă cu o rochie în mână și așteaptă rândul ca să intre în vestiar și să o măsoare.

Internauții au scris în comentarii că o cunosc pe minora din imagine. Aceștia o numesc „Taniușa” și spun că ea este cunoscută în orașul Bălți pentru zeci de furturi și jafuri.

În comentarii, mai multe persoane au povestit istoriile lor în care au „făcut cunoștință” cu minora. O femeie a povestit cum minora i-ar fi furat geanta, în toleibuz. Alta, cum fata ar fi scos din buzunarul căruciorului pentru copii un sirop, o husă pentru telefon și o batistă. Asta este tot ce era în buzunar.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Bălți, Eugenia Molceanov, a declarat că un astfel de caz nu a fost sesizat la poliție. Oamenii legii, însă s-au autosesizat și au recunoscut-o și ei pe minoră.

Potrivit poliției, copila provine dintr-o familie de etnie romă, și a fost de nenumărate ori implicată în furturi și jafuri. Acum, aceasta este anunțată în căutare. 

În acest context, persoanele care știu unde s-ar putea afla minora sunt rugate să anunțe la 112 sau să se apropie la cel mai apropiat post de poliție. 

Confidențialitatea suselor de informare este garantată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării