main logo
7736

Mașina unui șofer beat, intrată în stâlp la Ungheni: 2 morți

Două tinere au murit noaptea trecută pe un traseu din raionul Ungheni, după ce automobilul în care se aflau a nimerit într-un accident grav.

Mașina unui șofer beat, intrată în stâlp la Ungheni: 2 morțiFoto: știri.md

Accidentul s-a produs pe data de 8 decembrie la ora 02:15 pe traseul R-17-Todirești din raionul Ungheni, transmite Știri.md.

Veniți la fața locului, oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului de model Volkswagen se afla un tânăr în vârstă de 25 de ani care a urcat la volan beat.

Ofițerul de presă din cadrul IP Ungheni, Cristina Vicol, a declarat pentru Știri.md că tânărul avea o concentrație de 0,57mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Acesta avea cu el în mașină 4 pasageri, în vârstă de 19,18,23 și 26 ani, toți fiind originari din raionului Ungheni.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului și a derapat de pe traseu după care s-a tamponat într-un pilon și ulterior s-a răsturnat de mai multe ori.

Din nefericire, în urma accidentului, pasagerele, 2 fete în vârstă de 18 și 19 ani, au decedat la fața locului, iar șoferul şi ceilalţi doi pasageri au fost transportati la spitalul raional Ungheni.

Şoferul s-a ales cu traumatismele cerebrale acute, cu comoţie cerebrală, contuzie a ţesuturilor feţii, traumatisme închise a cutiei toracice și diverse fracturi.

Unul dintre pasageri s-a ales cu traumatismele cranio-cerebrale, cu comoţie cerebrală și suspecție de fracturare a coastelor cutiei toracice.

Celălalt tânăr s-a ales cu comoţie cerebrală și escoriaţii pe corp.

La fața locului se întreprind toate măsurile necesare întru stabilirea tuturor circumstanțelor și fixarea probelor.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală iar conducătorul urmează a fi reţinut, dacă acesta nu va fi internat în spital.

Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, în nouă luni ale acestui an, oamenii legii au prins 3.751 de şoferi care conduceau în stare de ebrietate. 

Tot din cauza alcoolului, s-au produs 117 accidente rutiere.

Potrivit legislaţiei, şoferii prinşi băuţi la volan rămân fără permis de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. 

Astfel, dacă li s-a suspendat dreptul de a conduce, aceştia îşi pot recupera permisul numai, după ce frecventează programul "Drink and Drive"

Cei, însă cărora le-a fost anulat acest drept, pe lângă acest program, mai trebuie să susţină din nou şi examenele auto.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării