main logo
910

Incendiu la gunoiștea din Țânțăreni: Pompierii lucrează de 2 zile

Timp de 2 zile pompierii intervin în forță pentru localizarea și lichidarea arderii la poligonul de deșeuri din localitatea Țânțăreni.

Incendiu la gunoiștea din Țânțăreni: Pompierii lucrează de 2 zile

În acest sens, pe parcursul de ieri, 29 iulie, autoritățile s-au convocat pentru a lua decizii în vederea stopării eficiente a arderii de la gunoiște, transmite Știri.md

În cadrul ședinței a participat ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu, conducerea IGSU, primarul Capitalei Ion Ceban, reprezentanții Î.M. Regia Auto Salubritate și autoritățile publice locale. 

Astfel, în urma discuțiilor s-a stabilit că gestionarea situației urmează să fie efectuată de autorități, iar pentru lichidarea incendiului va fi folosită în continuare tehnica grea de intervenție.

"La fața locului pompierii vor continua să efectueze lucrări de lichidare a incendiului utilizând autospecialele de intervenție pentru refularea apei. Angajații IGSU vor acționa în comun cu reprezentanții Î.M. Regia Auto salubritate pentru copertarea terenului, dar și refularea apei în focarele care mocnesc", informează IGSU. 

Poligonul de deșeuri se extinde pe o suprafața de 900 m2, iar focarele de ardere mocnesc în adâncime.

Totodată, în această dimineață, un locuitor al comunei Geamăna a făcut un live prin care a arătat că autoritățile s-au mobilizat și deja se poate vedea un rezultat.

"Dacă se vrea, se lucrează. Autoritățile trebuiau să acționeze din prima zi, dar nu din a patra - a cincea zi. Tragem nădejde că până seara se va rezolva situația", a spus locuitorul. 

Amintim că pompierii au fost solicitați pentru a interveni la poligonul din Țânțăreni pe 28 iulie, la ora 15:00. Angajații IGSU au lucrat în prima zi  8 ore continuu și au reușit localizarea arderii. 

Pe parcursul nopții lucrările au fost suspendate, întrucât exista pericol iminent pentru securitatea acestora. În primele ore ale zilei de 29 iulie lucrările au fost continuate. 

Acțiunile de intervenție vor fi efectuate până la lichidarea completă a arderii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării