main logo
538

Încă 4 profesori turci expulzați în septembrie își așteaptă verdictul

Încă patru profesori turci, expulzați din Republica Moldova în Turcia în luna septembrie anul trecut, își așteaptă verdictul.

Încă 4 profesori turci expulzați în septembrie își așteaptă verdictulÎncă 4 profesori turci expulzați în septembrie își așteaptă verdictul

Doi dintre ei își vor afla sentințele până la sfârșitul lunii martie, iar doi dintre ei vor afla verdictul în luna mai curent, în Turcia, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Unul dintre profesori, Müjdat Çelebi, va cunoaște care îi este sentința săptămâna viitoare, pe 22 martie, iar Sedat Hasan Karacaoğlu – pe 26 martie.

Alți doi cetățeni turci – Yasin Özdil și Rıza Doğan vor ști care le sunt sentințele pe 3 și, respectiv, 28 mai.

Doi dintre profesorii turci expulzați în luna septembrie din Moldova deja au fost condamnați la închisoare în Turcia. Profesorul de limbă turcă de la Liceul „Orizont” din sectorul Ciocana, Hüseyin Bayraktar, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare. Decizia în acest caz este definitivă.

A doua persoană condamnată tot este profesor de limbă turcă, acesta a fost condamnat la nouă ani de închisoare. În acest caz decizia nu este definitivă, avocații au atacat decizia în instanța superioară și urmează o nouă ședință de judecată.

Pe șase septembrie 2018, șapte persoane de origine turcă au fost expulzate din țară de către Serviciul de Securitate și Informații care a anunțat că aceștia ar fi implicați în activități teroriste. Societatea civilă și mai mulți politicieni au calificat acțiunea drept ilegală. Ulterior, Președintele Parlamentului, în urma unor audieri, a declarat că expulzarea a avut loc în legătură cu niște dosare intentate în anii 90.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării