Femeie, spulberată de o mașină la Hâncești: Poliția caută șoferul fugar
Un șofer este căutat de poliție, după ce a tamponat o femeie și a dat bir cu fugiții.
Accidentul a avut loc pe 21 decembrie, în jurul orei 05:30, pe o stradă din Hâncești.
Contactată de Știri.md, ofițerul de presă Cristina Vicol a declarat că poliția a fost alertată la ora 07:30 de o femeie de 35 de ani, care a comunicat că a fost lovită de o mașină.
"La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. Din declarațiile victimei s-a stabilit că în timp ce aceasta se deplasa pe strada Chiril Botnari spre serviciu a fost tamponata de un automobil. Femeia s-a adresat ulterior la spital având fracturat piciorul", ne-a mai spus Vicol.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
Totodată, oamenii legii cer ajutorul comunității pentru a identifica făptașul.