Femeie, șantajă pentru 10.000 de lei cu poze intime de către un deținut
O femeie de 35 de ani a alertat poliția după ce a fost șantajată de un bărbat cu care a făcut cunoștință pe rețelele de socializare.

Acesta i-ar fi spus femeii că deține poze compromițătore și o amenința că le va publica pe rețelele de socializare, transmite Știri.md.
Prin urmare, omenii legii au stabilit că suspectul în vârstă de 21 de ani, originar dintr-o localitate din Ialoveni, care la moment se află în detenție într-un penitenciar și sub pretextul că ar deține poze compromițătoare ale acesteia cu caracter intim, ar fi amenințat-o și cerut suma de 10.000 lei, în caz contrar va publica imaginile pe rețelele de socializare.
Ulterior, în urma discuțiilor victimei cu suspectul s-a stabilit că femeia urmează să-i transmită suma de 5.000 lei.
Astfel, la data de 19 martie, femeia s-a întâlnit cu un tânăr, pentru a-i transmite suma de 5.000 lei, iar în momentul transmiterii acesta a fost reținut de polițiști și escortat la inspectorat.
În cadrul audierilor, tânărul care s-a dovedit a fi în vârstă de 20 ani, a recunoscut că a fost intermediar, fiind rugat de către un cunoscut să meargă la întâlnire pentru a lua banii.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar persoanele culpabile de „Șantaj” riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de până la 117.500 de lei.