main logo
3749

Explicație INP: Cum să parchezi pe trotuar fără să fii amendat

Șoferii care vor parca în locurile care crează obstacole pentru accesul pompierilor, ambulanțelor și polițiștilor sau a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii vor fi amendați.

Explicație INP: Cum să parchezi pe trotuar fără să fii amendatLupta cu parcarea neregulamentară continuă: Ce pedepse prevede noua lege

Potrivit Inspectoratului de Patrulare, majoritatea conducătorilor auto obișnuiesc să oprească, să staționeze sau să parcheze în locurile unde le este comod, în fața magazinului, în intersecții, pe trecerile pietonale, dar practic și pe scările blocului unde locuiesc sau lucrează, transmite Știri.md

Astfel, începând de azi, 5 aprilie, agenții de patrulare vor intensifica activitățile cu privire la încălcarea menționată, pentru prevenirea, neadmiterea și înlăturarea acestor nereguli.

Noua regulă legală cu privire la parcarea neregulamentară care va intra în vigoare la 22 aprilie 2019, va permite documentarea contravențională a șoferilor care nu se conformează prin aplicarea unei amenzi de până la 1.500 de lei și 4 puncte de penalizare.

Conform datelor INP, pe parcursul anului trecut, peste 8.400 de șoferi au fost sancționați pentru staționarea sau parcarea în locuri neregulamentare, iar în primele 3 luni ale anului curent, peste 540 s-au ales cu procese-verbale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării