main logo
772

Explicația unui minor care a răpit o Mazda în Chișinău. Unde a fost găsită mașina

Un minor de 17 ani din Capitală a fost reținut de oamenii legii la scurt timp după ce a răpit un automobil parcat pe strada Albișoara.

Explicația unui minor care a răpit o Mazda. Unde a fost găsită mașinaColaj: știri.md

Polițiștii au fost alertați pe 3 noiembrie de un tânăr în vârstă de 18 ani, care a anunțat că i-a fost răpit automobilul de marca "Mazda”, transmite Știri.md.

La fața locului victima a comunicat forțelor de ordine că pe 27 octombrie a procurat automobilul de la un prieten la preț de 200 euro și urma să-i fie perfectate actele pe numele lui.

Astfel, în urma unor măsuri de investigație, suspectul a fost reținut și escortat la inspectorat, iar automobilul a fost depistat la piața auto de pe strada Pruncul.

Fiind audiat, minorul și-a recunoscut vina comunicând că automobilul nu-i aparține lui, ci unei rude care i l-a încredințat pentru a-l duce la reparație, dar el l-a vândut.

Ulterior a vrut să-l cumpere înapoi, dar între el și tânărul care a procurat automobilul au apărut neînțelegeri privind prețul automobilului și, cunoscând faptul că cheia tot timpul era lăsată în automobil, cu ușurință l-a răpit.

Actualmente, minorul este cercetat în stare de libertate, iar pentru fapta comisă el riscă amendă de la 29.000 la 67.500 sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării