main logo
20570

Elev pedepsit cu 150 de genuflexiuni, dus la reanimare: Explicația liceului

Un elev de clasa a IX-a de la liceul Ginta Latină din Capitală a fost internat în secția de reanimare după ora de educație fizică.

Elev pedepsit cu 150 de așezări, dus la reanimare: Explicația liceului

Cazul a avut loc săptămâna trecută, pe data de 10 decembrie, transmite Știri.md.

Potrivit spuselor bunicii elevului, acesta, împreună cu alți 3 colegi, ar fi întârziat la ora de educație fizică, iar profesoara a decis să-i pedepsească cu câte 150 de genuflexiuni.

Copiii ar fi efectuat exercițiile cu greu. Ulterior, unul dintre elevi, un băiat care ar fi avut probleme de sănătate, a plecat acasă, iar a doua zi a fost internat la spital în secția terapie intensivă.

Ulterior, unul dintre elevi, un băiat care ar fi avut probleme de sănătate, a plecat acasă, iar a doua zi a fost internat la spital în secția terapie intensivă.

Contactată de Știri.md, directorul adjunct al instituției, Violeta Panfilov, a confirmat că acest caz a avut loc, dar despre cele întâmplate administrația instituției nu a aflat de la bunica băiatului, ci de pe rețelele de socializare.

''Noi ne-am autosesizat de pe rețelele sociale. E regretabil faptul că bunica băiețelului nu ne-a anunțat despre acest fapt.

Elevul nu a prezentat niciodată vreun certificat despre starea sa de sănătate, astfel el nici nu era eliberat de la orele de educație fizică. 

El a făcut acel efort fizic care l-a făcut toată clasa, nimic ieșit din comun, e prima etapă a lecției, dar în altă formă. După asta elevul s-a așezat pe scaun și a stat acolo toată ora. Asta e ceea ce noi cunoaștem.

După ce vineri l-au internat, a fost anunțată diriginta, dar noi ne-am sesizat ieri de pe rețelele sociale. Noi examinăm acest caz''.

Întrebată despre faptul dacă elevii au fost pedepsiți pentru faptul că au întârziat, directoarea adjunctă a confirmat acest lucru, dar a spus că lecția a decurs ca de obicei: 

''A fost o pedeapsă interpretată ca un efort fizic după care urma să aibă loc ora de baschet''.

Întrebată dacă profesoara regretă de cele întâmplate și dacă va fi pedepsită, Panfilov nu a putut da un răspuns ferm, spunând că acest caz urmează a fi cercetat, iar ulterior administrația ar putea veni cu mai multe detalii. țț

''Caz şocant la Liceul Ginta Latină. Un grup de elevi din 4 persoane, doi băieţi și două fete au întârziat la lecţia de educație fizică, profesoara, doamna Glavan, a hotărât să-i pedepsească cu 150 de genuflexiuni, un elev, având probleme cu sănătatea, în timp ce făcea "exercițiile" forțat de profesoară, s-a simţit rău, și atunci profesoara a insistat ca copiii să termine genuflexiunile. 

După o așa educație, un băiat a nimerit în spital, în secția de terapie intensivă. A doua zi doamna Glavan își propune ajutor cu rugăminte ca toate întâmplate să nu ajungă în vizorul directoarei, doameni Juc. 

Se pune întrebarea, oare sănătatea are preț și cum să o pedepsesc eu acum, tot cu 150 de așezări, sau cu câțiva ani după gratii'', a scris bunica băiatului pe Facebook.

''Sunt mămica băiatului care acum este în spital după o lecție de educație fizică. Foarte mult regret că la moment nu sunt în țară. Vreau să vă povestesc așa caz, copilu meu deja este a doua oară în spital din cauza neatenției administrației școlii. 

Prima dată era în clasa a II-a sau a III-a, deja nu-mi aduc aminte, au trecut ani de zile, pe copilul meu l-am petrecut dimineața la școală, Liceul Ginta Latină, perfect sănătos, copilu meu a nimerit pe masa de operație, la primu caz am închis ochii acuma copilu meu a doua oară e în secția de reanimare, deja aici nu las să treacă așa fără nicio pedeapsă. 

D-na directoare, mă refer la dumneavoastră, foarte bine știți cazul precedent, vreau să vă spun că atunci am lăsat așa, acum merg până la urmă. Sănătatea copilului meu nu se măsoară în bani'', a scris mama băiatului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării