Dus la morgă cu taxiul! Întâmplare incredibilă într-o localitate din Anenii Noi
Anume cu taxiul a fost adus la morgă cadavrul unui locuitor al satului Gura Bâcului, Anenii Noi, care şi-a pus capăt zilelor prin spânzurare.

Vecinii l-au găsit ieri acasă spânzurat şi îngheţat şi au anunţat de îndată administraţia locală. Pentru că în sat lipsește un post de poliție, reprezentanţii primăriei au apelat comisariatul de poliţie din Anenii Noi, care a trimis la faţa locului o echipă operativă pentru a constata moartea, anunță adevarul.pro.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu asistenta socială din primărie, au întocmit un act, pe care l-a semnat şi asistenta socială şi... duşi au fost. La întrebarea femeii îngrozite ce-i de făcut mai departe, a primit un răspuns simplu şi clar: aţi semnat actul, acum e sarcina dumneavoastră şi a primăriei să vă ocupaţi de mort.
Aşadar, ieri spre seară, femeia speriată a alergat acasă la primar ca să-l întrebe ce-i de făcut. Primarul, năucit şi el de vestea aflată, a decis să ducă mortul la morga raională, pentru a perfecta actele corespunzătoare decesului.
Câţiva localnici împreună cu paznicul primăriei au scos mortul din laţ, după care primarul - din lipsa alternativei - a chemat un taxi şi a adus mortul la morga din Anenii Noi.