Drama tânărului omorât la Costești: Nu-și permitea să-și cumpere ceva

În primul caz este vorba de Dumitru Jomir, tânărul din satul Costești, Ialoveni, care a murit după ce a fost bătut cu bestialitate în noaptea de Revelion, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md. 

În cel de-al doilea caz - de atacatorul său, Simion Midoni, în vârstă de 21 de ani, principalul suspect în dosarul morții sale.

Am încercat să aflăm cine a fost Dumitru, ce vise avea tânărul moartea regretabilă a căruia a adunat în jurul său un sat, pentru a-l petrece pe ultimul drum. Decesul lui a demonstrat încă o dată că răul nu poate fi ignorat, nu poate fi tratat cu indiferenţă, pentru că astfel ne face mai slabi şi mai vulnerabili, şi-au spus oamenii din localitate.

Moartea lui Dumitru i-a determinat pe consăteni să iasă luni, 13 ianuarie, la un protest în fața Inspectoratului de poliție Ialoveni, la care le-au cerut polițiștilor să-și facă datoria, cea pentru care sunt plătiți, să asigure securitatea și ordinea publică în regiune.

Eugenia Bordianu, verișoara lui Dumitru, este cu nouă ani mai mare decât el. Au copilărit și au petrecut împreună toate evenimentele importante de familie. Ne povesteşte că Dumitru a fost educat mai mult de bunica sa, Elena, cu care locuiau în aceeaşi ogradă. A crescut de mic într-o familie în care se consuma alcool. La început mai puțin, dar cu timpul situația s-a agravat. La lucru nu se mai ducea niciunul dintre părinți. Bunica Elena însă, o femeie evlavioasă, l-a învățat să fie generos şi cu credinţă.

„Chiar dacă nu avea ce să mănânce, Dumitru putea să spună: „Sunt sătul”. Niciodată nu cerea nimic, se mulţumea cu ce are. Îl învitai la masă, spunea că a mâncat. Dar dacă însistai, puteai observa că e flămând. Niciodată însă nu îndrăznea să ceară ori să se plângă că îi lipseşte ceva. Avea tărie de caracter şi îi plăcea să depăşească toate greutăţile glumind”, ne-a povestit verișoara lui.

Una din primele amintiri ale Eugeniei despre Dumitru e că băiatul era ager și ştia o mulţime de poezii la grădiniță. Odată copilul s-a întors cu o pârjoală în mână de la grădiniţă, ca s-o împartă cu mama şi cu tata.

„Era un copil plin de dragoste şi altruism. Nu ştiu, probabil unii se nasc astfel. Dumitru a fost aşa pe tot parcursul scurtei sale vieţi. La înmormântare mai mulți prieteni de ai lui s-au apropiat și ne-au întors datoriile. Le-a împrumutat bani. El nu era bogat, dar puținul pe care îl avea îl împărțea cu alții”, ne spune Eugenia.

Femeia presupune că în adâncul inimii, în special la şcoală, Dumitru poate suferea, pentru că elevii, colegii cu care comunica erau mai asiguraţi, mai bine îmbrăcaţi, dar încerca să depăşească acest complex cu caracterul său uşor ironic și glumeţ. Astfel i-a putut cuceri pe toţi.

„Nimeni nu ar putea spune azi nimic rău despre el. În momentul în care nu te educă părinţii, te educi singur. Şi Dumitru lua ce e mai bun de la oamenii pe care i-a întâlnit şi cu care comunica”, ne-a mai spus verișoara tânărului.

La vârsta de 11 ani, Dumitru Jomir a fost plasat într-o familie care s-a oferit să-l susţină. Familia avea o afacere cu flori.

„Dumitru a început să înveţe totul despre flori. O făcea din plăcere. Când venea la noi, deseori îi ceream sfatul cum să curăţ trandafirii. Îmi spunea că mai trebuie să retez ceva aici, ceva de dincolo. Era un autodidact. La şcoală nu învăţa cel mai bine. Nici nu avea timp, a trebuit să-şi asume foarte devreme grija pentru fratele său, pentru mama lui, dar era muncitor şi învăța totul din mers”, afirmă Eugenia.

După ce a absolvit gimnaziul, Dumitru s-a înscris la liceul teoretic „Olimp” din Costeşti unde a învăţat până în clasa a XI-a. După ce a aflat că mama sa suferă de cancer, a decis să abandoneze liceul. În 2017 a plecat la muncă în Germania. S-a angajat la un circ ambulant, unde avea grijă de voliere, ajuta la demontarea și asamblarea bunurilor circului cu care călătorea dintr-un oraș în altul și astfel a reuşit să vadă toată Germania.

„Tatăl lui a fost la înmormântare. Plânge. De ceva timp, nu mai consumă băuturi. Este și alcoolismul un viciu pe care oricât ne-am implicat noi, rudele, nu am putut să-l soluționăm. În 2017, mama lui Dumitru a început să se simtă rău. A fost diagnosticată cu cancer. A lăsat băutura și în ultimii ani, ore întregi vorbea cu Dumitru, la telefon, el fiind în Germania. Trei ani a luptat cu boala. Spunea că își dorește un singur lucru, să se recupereze și să întoarcă acasă, să stea de vorbă mai mult cu copiii. Ea a decedat pe 2 septembrie 2019. Dumitru a suferit enorm. Își iubea mult mama. Am discutat cu el după funeralii. Mi-a spus că în Germania a văzut o altă viață, o altă lume și că vrea şi el să trăiască astfel. Aştepta să obţină cetăţenia română. Din septembrie nu a mai plecat. Dar imediat s-a angajat la lucru, aici, la noi. Niciodată nu a stat să aştepte pensia bunicii. Lucra cu ziua, la construcții, orice. Era un tânăr muncitor”, ne mai spune Eugenia Bordianu.

„Era unicul sprijin al familiei”

Ion Mereacre este verișorul și prietenul lui Dumitru. Ne spune că Dumitru l-a telefonat în noaptea de Revelion, la 23:50, să-i ureze „La mulți ani!”, ca peste o oră și ceva să afle că a fost bătut și că e în comă. „Am avut o legătură foarte strânsă cu el. Îmi lipsește foarte mult. Eram ca frații. Am lucrat un timp în Anglia. Mă contacta aproape că în toată ziua, mă întreba dacă nu am nevoie de ceva...”, povestește verișorul lui.

„Dumitru a avut o prietenă mai demult, dar s-au despărțit. Era oleacă dezamăgit în dragoste. Nu avea planuri să-şi cumpere o casă ori mașină. În primul rând mi-a spus că vrea să aibă bani, atât cât să nu le simtă lipsa, apoi să ne găsim câte o prietenă să putem ieși în patru. În ultimul timp avea un telefon foarte vechi și chiar stricat. Stătea cam prost cu bani. Ce câștiga îi trimitea bunicii, mamei sale pentru tratament, frățiorului, care avea nevoie de haine şi de alte lucruri de școală. Nu prea își permitea să-și cumpere ceva. Avea grijă de familie. Era unicul ei sprijin. Moartea mamei sale a fost o lovitură foarte grea pentru el”, ne spune Ion.

„Copilul acesta a reuşit să trăiască puţin timp pentru sine”

Galina Siurisi l-a învăţat pe Dumitru din clasa a cincea până într-a XI-A. „Mie îmi plăcea foarte mult, pentru că mă asculta. Avea încredere în mine, îmi spunea ce probleme are şi am început să-l ajut. A început să lucreze din clasa a VII-a. Din banii pe care îi câştiga îşi ajuta familia, mama. Era un om responsabil care avea grijă de ei. Din această cauză a rămas în urmă la învăţătură. În clasa a XII a văzut că nu mai reuşeşte şi a abandonat şcoala”, povestește profesoara.

„Durerea este mare. Va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu luminos, aşa cum l-am ştiut. Moartea lui este o rană, deoarece acest copil a reuşit să trăiască puţin timp pentru sine”, ne mai spune profesoara. Ea observă că atât Dumitru, cât şi atacatorul său, principalul suspect în dosarul acestei crime, au crescut în condiţii dificile, de sărăcie şi mizerie. Pe unul însă dificultăţile l-au întărit şi l-au făcut om, pe celălalt l-au transformat într-o brută care a început să fure şi să se dedea la fărădelegi.

Emilia şi Victor Bivol au fost ca o a doua familie pentru Dumitru. Băiatul a venit la vârsta de zece ani la poarta femeii şi a întrebat-o dacă nu ar putea să-i ofere ceva de lucru.

„Am fost foarte mirată. Familia lui Dumitru locuia cu părinţii mei într-o mahală. Îi cunoşteam. Era slăbuţ, cu o scurtă subţire şi încălţămintea ruptă, iar afară era lapoviţă. Noi aveam o seră, dar cu ce ne putea ajuta un copil? Cu toate acestea l-am luat, l-am pus la masă. Îl rugam mai mult de formă să dea mâncare la păsări, la câini. Era un copil foarte ascultător. Ne-am atașat de el şi de atunci l-am luat la noi. A fost ca propriul copil pentru noi. Când i s-a îmbolnăvit mama, a decis să se întoarcă acasă, apoi la 17 – 18 ani a hotărât să plece în Germania ca s-o ajute... În seara de pomină, am stat până pe la orele 22:00 la masă împreună cu el şi cu fratele lui, Valentin. Feciorii mei sunt stabiliţi în Dublin. Planificam ca şi Dumitru să plece încolo. Dumnezeu însă a decis altfel... Acum lucrez până târziu. Nu vreau să mă întorc mai devreme acasă, pentru că oriunde mă întorc îl văd pe el. Sunt de părerea că dacă poliţia îşi făcea conştiincios şi la timp treaba, în legătură cu dosarele lui Midoni, dacă cei vreo 10 tineri nu asistau indiferenţi la bătaie, azi Dumitru ar fi fost în viaţă. Vom merge până în pânzele albe ca cei implicaţi în moartea lui să fie traşi la răspundere”, ne spune printre lacrimi doamna Emilia, cea care a fost ca o a doua mamă pentru Dumitru.