main logo
2075

Două moldovence au racolat tinere și copii pentru prostituție în Grecia

O femeie a fost reținută, iar o altă plasată în arest pentru de trafic de persoane și trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială în Grecia.

Două moldovence au racolat tinere și copii pentru prostituție în GreciaFoto: realitatea.md

Potrivit poliției, ambele femei sunt din Republica Moldova și au fost membre ale unui grup criminal organizat, transmite Știri.md

Femeia reținută are vârsta de 27 de ani și este originară din Cahul, iar femeia plasată în arest, are vârsta de 43 de ani și este originară din raionul Cantemir, iar anterior fusese anunțată în căutare. 

În urma unor investigații, s-a stabilit că membrii grupului criminal încă din anul 2016 au profitat de poziția de vulnerabilitate a unor tinere pe care le-au impus să se prostitueze.

Victimele erau racolate de pe teritoriul R. Moldova și ulterior transportate în orașul Atena, Grecia, unde erau exploatate sexual-comercial în mai multe case de toleranță (denumite de către aceștia „magazine”), administrate direct de liderul grupului de origine albaneză.

Potrivit legii, persoana reținută și cea învinuită riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.

Amintim că luna trecută procurorii PCCOCS au trimis în judecată primul dosar de învinuire pe acest caz. În prezent, la solicitarea procurorilor, inculpata este deținută în stare de arest preventiv.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării