main logo
1093

Dosarul fostului şef-adjunct al DIP, învinuit de colaborare cu Vladimir Moscalciuc, alias Makena, examinat cu uşile închise

Dosarul intentat pe numele fostului şef-adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), Petru Bîrcă, pentru colaborare cu gruparea condusă de autoritatea criminală Vladimir Moscalciuc, alias Makena, va fi examinat în continuare cu uşile închise.

Dosarul fostului şef-adjunct al DIP, examinat cu uşile închiseFostul şef-adjunct al DIP, Petru Bîrcă.

O decizie în acest sens a fost luată joi, 21 septembrie, de către Curtea de Apel Chişinău, la solicitarea procurorilor, care au invocat că dosarul conţine secrete de stat, scrie crimemoldova.com.

Bîrcă este învinuit de procurori că, fiind în exercițiul funcției, ar fi menținut legături strânse cu gruparea criminală „Makena”. În cadrul urmăririi penale s-ar fi stabilit că acesta „acționând prin participație complexă, în calitate de autor, organizator și instigator, a săvârșit intenționat infracțiunile de fals în declarații, abuz în serviciu, determinarea la depunerea declarațiilor mincinoase, amestec în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală, precum și încălcarea inviolabilității vieții personale”.

Totodată, Bîrcă mai este învinuit  de exercitarea presiunilor asupra deținuților, care au avut de suferit de la hoţul în lege Makena, pentru ca aceștia să-și schimbe mărturiile în favoarea grupării criminale. Interlopul era învinuit de estorcare de bunuri de la deținuți.

Petru Bîrcă pledează nevinovat şi susţine că este victima unor răfuieli din partea procurorilor şi poliţiştilor, care au pornit dosarul Makena.

Dosarul Bîrcă a fost intentat în 2012, iar la finele lunii martie 2013, Petru Bîrcă a fost arestat. Ulterior, acesta a fost lăsat în arest la domiciliu, apoi eliberat sub control judiciar. În martie, 2017, Petru Bîrcă a fost achitat de către fostul judecător militar, Serghei Ciobanu. Acesta a fost surprins cum dormea în timp ce examina dosarul Bîrcă, motiv pentru care a fost supranumit „judecătorul adormit”. La moment, fostul magistrat este cercetat penal pentru pronunţarea unei decizii privind revizuirea sentinţei de condamnare pe numele unui militar, care este tatăl unui procuror.

Petru Bîrcă a ajuns şef la DIP, fiind promovat de către verişorul său pe linia mamei, Veaceslav Cerban, condamnat recent într-un dosar de corupţie. Într-o perioadă de 4 ani, cât a activat la DIP, Petru Bîrcă a procurat două apartamente în Chişinău, un garaj şi două automobile. Cea mai valoroasă achiziţie este totuşi o casă, care pe piaţa imobiliară ar fi cotată la circa 400.000 de euro. Imobilul a fost cumpărat de la văduva lui Valeriu Rotari, alias Zelionîi. Bîrcă şi-a justificat achiziţiile prin remitenţele pe care i le-ar fi trimis mama sa, care lucrează de mai mulţi ani în Italia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării