main logo
585

Dosarul Braguța: Pronunțarea sentinței a fost amânată din nou

Pronunțarea sentinței în dosarul morții lui Andrei Braguța a fost amânată din nou.

Dosarul Braguța: Pronunțarea sentinței a fost amânată din nouDosarul Braguța: Pronunțarea sentinței a fost amânată din nou

Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”, transmite Știri.md

După ce fusese maltratat de cei 4 codeţinuti, a doua zi, Andrei Braguța a fost plasat într-o celulă de unul singur, unde, timp de aproximativ o săptămînă (17 – 23 august 2017) , a fost deţinut în condiţii ce nu corespund standardelor de deţinere a persoanelor, a transmis Procuratura Generală.

Deţinerea în condiţii nocive a victimei a provocat îmbolnăvirea cu bronhopneumonie bilaterală purulentă, maladie care, potrivit raportului de expertiză medico-legală, a condus direct la survenirea decesului lui Andrei Braguța.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 3 până la 8 ani închisoare sau amendă de la 67500 lei până la 80 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la 5 la 10 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării