Dosar penal în cazul tragediei nocturne de la Bălți: Un mort și 2 răniți
Dosar penal în cazul incidentul de ieri din municipiul Bălți în urma căruia un bărbat a murit, iar alți doi au fost răniți.

Polițiștii și procurorii au deschis o cauză penală pentru faptul încălcării regulilor de protecție a muncii, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.
Infracțiunea se pedepseşte cu până la șase ani de pușcărie, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei ani.
Incidentul a avut loc marți seara pe teritoriul unei foste uzine din orașul Bălți, unde o întreprindere specializată în tăierea pietrei închiriază un depozit.
Cele trei victime, cu vârstele cuprinse între 34 și 35 de ani, descărcau plăcile de granit dintr-un camion. Potrivit poliției, indivizii n-au respectat regulile de siguranță, iar la un moment dat mai multe plăci s-au prăbușit peste ei. În consecință, unul a murit pe loc, iar ceilalți doi au fost răniți.
Pentru scoaterea victimelor, prinse între plăcile de granit cu greutatea de o tonă și jumătate, a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Municipal Bălți pentru îngrijiri medicale.