main logo
6528

Doi moldoveni, reținuți pentru mai multe furturi de lux din Europa

Doi moldoveni cu vârstele de 34 de ani și respectiv 37 de ani au fost reținuți de oamenii legii după ce au comis mai multe furturi de pe teritoriul Uniunii Europene.

Doi moldoveni, reținuți pentru mai multe furturi de lux din EuropaDoi moldoveni, reținuți pentru mai multe furturi de lux din Europa

Grupul criminal, din care făceau parte 17 persoane, a fost destructurat de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), procurorii Procuratorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu procurori și polițiști din Hamburg, Germania, și Europol - organizația de combatere a criminalității la nivel european, transmite Știri.md

Doi dintre suspecți au fost reținuți pe teritoriul Republicii Moldova, cealaltă serie de complici urmând să fie dată în căutare din cauză că se află în afara țării.

Potrivit informațiilor, moldovenii acționau cel mai des pe teritoriul Germaniei, Italiei și Austriei, unde săvârșeau furturi din case de lux, magazine și mijloace de transport.

În cadrul unei conferințe de presă, șefului INI, Ion Iachimov, a declarat că inspectoratul pe care-l conduce a intrat în posesia unei informații despre acest grup încă în 2016, anul în care activitatea criminală a început să fie monitorizată.

„Bănuiții sustrăgeau bani, bijuterii, metale și pietre prețioase, obiecte de artă, automobile de lux și piese de schimb. Ulterior, bunurile erau introduse în Moldova prin contrabandă. Furturile erau săvârșite prin pătrunderea prin acoperișul casei, iar ulterior aceștia sustrăgeau bunurile și fugeau de la fața locului. Oamenii legii din Germania au stabilit cel puțin 22 de astfel de cazuri, în urma cărora victimele au fost prejudiciate cu peste 20 milioane de euro”, a spus Iachimov.

Totodată, procurorul Vasile Golban a specificat că bănuiții săvârșeau furturi și în Republica Moldova. 

Operațiunea de reținere a avut loc ieri, 5 decembrie, în urma desfășurării a 18 percheziții în țara noastră. La domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat obiecte de lux și metale prețioase, care nu au putut fi vândute. La fel, au fost găsite mai multe arme.

Bănuiții riscă până la 15 ani de închisoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării